nu mă mai leagă nimic de acest loc

iar dacă mai plescăi uneori
să știi că e un fel de a face pace cu durerea și cu Dumnezeu
în același timp

despre oameni nu pot să vorbesc
pentru că nu i-am cunoscut niciodată suficient
mi-am spus întotdeauna că dacă aș scădea neoamenii din total
atunci i-aș cunoaște

ceea ce rămâne perfect stabilit și delimitat
e modul în care se toarnă smoală pentru a construi un asfalt atât de solid
încât ai putea jura că e un fel bază pentru dragostea la distanță
iar îndrăgostiții de acum sunt făcuți dintr-un semnal wireless
atât de puternic încât dacă îi privești atent mai au câte
un fir minuscul ieșit din ureche din care se scurg
te iubesc-uri care se sting la impactul
cu solul

nu am iubit niciodată

din vene îmi curge un întuneric atât de dens
încât aș avea nevoie de un fierar să îl bată în foc viu
cea mai mare bucurie o găseam în cimitir când mergeam la dezgropat de inimi îngropate prematur
dar am învățat că nimeni nu va fi chinuit mai mult decât îi este scris
decât dacă va scrie mai departe cu propria mână

nu mai știu câți ani au trecut de când s-a oprit timpul în loc

despre iubire nu se vorbește niciodată la trecut
în palme un șarpe îmi retrasează
linia vieții

nu mai cred în nimic