a venit vremea să pleci mamă
fii senină
botul catifelat al tristeții nu se mai lasă mângâiat
nu-i înghesui pe gât iarbă uscată
fii senină
îți spun de zece ani de când vin în salonul acesta capitonat
cu liniștea groasă a neurophobiei
nu-ți îngreuna singură drumul
ce rost are să cari geamantane vechi
în care bulendrele miros a urină de animal fricos

mamă încearcă să uiți
nu-i nicio scofală că uneori ni se-ntoarce plânsul sub pleoape
mai plin de sare
nu-i nicio scofală că nu ne-am ținut în brațe la timpul potrivit
ceasul funcționa înapoi pentru amândouă
al tău cu limbile mai scurte nu mi-a arătat ora exactă
întârzierile s-au contabilizat știu
acum zadarnic te chinui să-l repari prin masca de oxigen
că nu-i nicio scofală să stăm așa de vorbă

bolnavul de la salonul 5 s-a dus
bolnava de la salonul 8 s-a dus
toate saloanele sunt goale mamă
doctorul care te-a tratat s-a dus și el
a rămas numai asistenta asta tâmpită … se crede maica tereza
își tine umbra în fiole pe grătarul de sus al frigiderului

am mai rămas și noi - era să uit…

eu i-am vorbit inimii tale mamă
celor douăzeci de bătăi pe minut
le-am vorbit plămânilor …pleurei … ficatului traversat de icter
m-am adresat stomacului înecat de balta glucozei
am vorbit splinei tale mărite
fierii sparte prin spații carnale

te rog ultima oară mamă
fii senină
voi trage cât de ușor pot
cablurile