verdele crud se propagă-n miocard
avem nevoie urgentă de transfuzii, radiografii, implanturi,
noi, liliecii grotei,
perfect claustrofobi,
în centru de licheni și mușchi ne-așternem paturi joase,
comod să supraviețuim
indiscret, ne zdruncină resorturi, măruntaie, un galactic soare,
big-bang nerușinat
mii de atomi ne bat cu pumnii-n căștile de fier și-n nepăsare,
fotonii-spiriduș, îngeri de gardă,
ne poticnim în netedul șoselei ca-n pânze de păianjen
noi, cei atât de îmbrăcați în întunerici,
pictați în tonuri de subsoluri, de târziu
o buburuză este mult prea roșie
și un bondar mult prea pufos și mult prea viu
și de ce zgomot face tulpina violând al rădăcinii sfânt culcuș,
iar apa duce către nesfârșit,
țărâna freamătă...
compromise timpanele în mii de decibeli
să fie liniște ca-n schit,
ca-ntr-o pierzare, ca într-un sfârșit
ne intră-n oase iarba ca un drog
vertij și febră, delirăm
ne doare non-șalanța mugurului,
cerul de aripi,
zborul din frunze,
cuvintele-poem ce-mping ferestre peste ziduri
în noi spitale se proclamă,
de carantină stări și agonii,
mărunți și lași ne-ascundem în culise,
ne punem care mai de care măști, cătușe și belciuge
în mii bolnave, false reculegeri,
habotnici, neînțelepți, fardați și goi, dorim să hibernăm
de paradis nu avem fețe,
nici de umbra lui