Sălciile s-au încăpățânat
nu mai cresc pe malul apei
sunt în noi acum
boncăluind în seve albăstrii cu miros de sidef
le auzi plânsetul, iubitule?
își înfig rădăcinile în tine
și ca niște tentacule flămânde
mușcă din carnea ta rece

iubitule, de ce ocolești văpaia?
(lumina naște iubiri –
așa m-ai învățat)
acum sângele tău nu mai colcăie fierbinte
încăpățânat precum sălciile ești
ramurile pletoase mi le-ai săpat
în trunchiul nelemnos
ploaie și ceață ai semănat în vene
iar pieptul îmi zvâcnește a crengi anesteziate în rugina toamnei


ca un curcubeu în balans peste noi
sălciile își plâng devenirea