Puf alb, puf gri

bunica știa că eu voi fi visătoare
și-mi dăruia la fiecare pumn de zmeură
coaptă în toată dragostea ei
câte un pumn de puf
puf alb smuls de pe piepturile gâștelor
ce-și uitau gâgâitul la ascuțirea cuțitelor

bunica știa că visele sunt imagini
care ies noaptea din pernă
și mi le dorea pe toate cu aripi albe
aripi de îngeri
de porumbei
de fluturi

iernile albeau acoperișurile cu păcură ale bunicilor
noi îngrămădiți pe cuptorul unde moșul cocea povești cu Ulise
albeam închiderea genelor
Ene ne colinda în fiecare seară
adus de acel uriaș pe brațele-i vânjoase
care mai lesne căra bolovanul și butoiul cu vin spre gura peșterii
decât pe moșul viselor de copii
chicoteam până la ultimul trosnet al focului din vatră

atunci bunica scotea coșteiele albe din lăzile de zestre
cu miros de levănțică
și de țigări fără filtru
moliile nu puteau să-mi atingă visele
așa credea bunica

ochii albaștri
mâinile de filofteie
adunau în patru firele de ață albă
și cu semnul sfintei cruci
îndesa pentru visele mele
puful acela alb
în coșteiele apretate

la primele pâlpâiri de candelă
din perna bunicii ieșeau inorogi
și zâne și cai de lemn
copilăria îmi curgea prin puful acela alb
ca spuma laptelui
mulțumind bunicii
………………………………………………..
acum bunica e cel mai frumos vis
puful pecetluit de ea în pernă nu mai e alb
timpul l-a înrobit în purtarea griului

bunica nu știe acum
visele mele odată ninse
s-au ponegrit cu aripi
de molii
de cuci
de corbi