din zâmbetele și din lacrimile ei poți ciopli oglinzi uriașe, labirinturi cu pereți de sare prin care pașii tăi să-și piardă urmele
fiecare colț să te înghită, fiecare curbă să ți se pară mereu punct de pornire
în preajma ei nu-ți este frig niciodată, vântul iernatic nu-ți sfredelește pielea obrajilor

frânghii nevăzute te poartă protector
teatrul vieții începe din pântecele ei, iar iubirea
iubirea se învață cu prima ei atingere, cu primul ei cuvânt, cu primul ei sărut

oricât ți-ai dori inima ta, iubirea ta niciodată nu vor fi la fel de mari

în inima ei încape cerul cu aripi de îngeri și marea cu pești aurii, în inima ei pământul își numără pașii pelerinilor, iar apele se-ntorc la izvoare
brațele ei nasc cântece de leagăn și leagăne de vise, iar de pe buzele ei
poți citi cuvintele adunate de prin cristelnițele timpului ce capătă forța apelor vii

în inima ei tu ești mereu copilul învățând pașii spre fericire