Mă uit la cer și el la mine.
Privesc un pom, nimic nu-mi spune.
Întorc privirea spre pădure
Și mă îmbăt de-amăraciune...

Soarele peste pomi apune.
Copacii par ca prin minune
Palide umbre de iubire
Pe Peste dealuri și văi meschine...

Când a soarelui strălucire
Dispare încet în neștire
Văd, în a nopții deslușire,
Copacii ca închipuire...

Frunza le crește, crește ramul,
Încă-in inel arată anul
Din zecile de ani din urmă
Ce-n vreme nu-s decât farâmă...

În beznă copacii visează,
Din ceruri luna îi veghează...
E visul naiv despre-o rază
De-a vieții fericire ștearsa...