În spatele ușilor închise ferestrele au geamuri mate,
nu transpiră nimic, respirația are miros de sare,
lumina se filtrează prin aburul tăcerii.

Sunt altfel decât vi se pare că sunt.

Îmaginea pe care o beau e atât de amară
că o să mă las de băut.

Cine râde la urmă rămâne cu râsul
și gustă din aroma fructului copt
cu gesturi infidele.

De osul vântului mă prind în zori
ca de o curbură a limbii vorbite
cu înțelesuri nedeslușite.

Deschis în interior între pereții vopsiți în culori
mă închid înafară și aștept.