Somnul mă cuprinde în brațe de gheață.
Simt cum tăcerea își ține discursul-

ritualul din noapte cu-n singur adept



Pe-altarul de piatră sculptat de licheni
aștern ofranda de zei căutată-

trupuri de foc din anii trecuți.



Lumina arcadei din templul secat
îmbie la calm, plăcere și chin-

agonia jertfei se-ncheie subit.



Fumul îmbracă lumina în linii de alb,
în linii de pace de mult timp dorite-

semnul spre care mă-ndrept cu speranța
că ruga nespusă a fost ascultată



De mult zeii nu-mi mai aud glasul
surziți de pământul ce cade din cer
pe ruine măcinate, pe altare căzute,
în pagini nescrise scăldate de fum.