Se simte trist cu aripile frânte,
are gândurile duse în alte ținuturi,
sufletul se-mparte căzut în smerenie
cu oamenii simpli.

Vârsta împrumută cercuri din trupul lemnului.

Aroma verde se împregnează-n rumegușul vremii,
închide ca o pânză de paianjen colțurile întunecate.

Se desprinde din memorie mâhnirea
acoperă inima cu o pojghiță de nepăsare.

Mai mult decât alții
trece cu risipă lumina prin casele sărace,

iar despre visele înflorite la ferestre
vorbește cu retrasă sfială
ca în fața unei datorii de împlinit.