zdrobesc de tină-n ruga mea genunchii
în lumânare-i mila demiurgă
tu lași un ceas în liniște să curgă
Treimea-i trează pe la vise-n muchii.
un demon lași divinul să-ți parcurgă
citind în el ca în vechimi de buchii
în tine-un arbore-și coboară trunchii
tămâia-n nări e gata să te ungă.
nămeți de vorbe nerostite-n foaie
coboară din înaltul de Cuvânt,
se tupilează leneș în odaie.
strămoșul geme-n mine-n osemânt
și totul e o zloată și o ploaie,
aud tăcerea-n pajiști lungi gemând