toarce motorul ca un motan adormit
pe șarpele de asfalt
urc colina spre un petec de rai
îl văd prin parbriz înflorit

o boare de vânt smulge din pruni meri vișini cireși
și-mprăștie pe drum covor de petale
ca într-un ritual de bun venit
într-o liniște grea ca de mormânt

case pustii cu gardurile hâite și șipcile rupte
ogrăzi năpădite de uscate dudăi
și buruieni verzi ale primăverii
pereți coșcoviți porți legate cu lanț
și lacăte ruginite

pe accelerație o frână îmi ține piciorul
merg parcă m-aș furișa printre cruci
pe ulițe-n stânga și dreapta
necălcate de nimeni au zămislit semințele aduse de vânt
troscot păiș păpădii

se vede că zgomotul de motor a fost auzit
în fața unei porți sub liliac înflorit
sprijinită în băț cu mâna la gură
așteaptă-o bătrână
aș vrea să fiu eu fiul ei așteptat
dar îi fac doar un semn cu mâna și trec
privit printre lacrimi din urmă
mai văd până la ieșirea din rai
încă două suflete triste

sat românesc în primăvara mileniului trei
nodul din gât nu pot să-l înghit
parcă aș fi trecut printr-o leprozărie
de care toți fug...