uneori uităm cuvinte nerostite în noi
regăsite, nu le spunem nimănui de teama tumultului
așchii de tăcere sar în auzul nostru,
cel tumefiat de liniște până la sfere maladive
tardive în sperări iconoclaste
deja clădisem Icoana
și luptele se petreceau în apropierea divinității,
în putregai de literă
ce dansa un vals mucegăit,
inedit ne ștrangulam identitățile până la senilitate
acolo unde se întâmplau trecătorii străzii din odaie
odorizați de transpirațiile noastre
lucide