Dumnezeu mă ceartă
că n-am dat udul ochilor mei debăut la vite
ci am mers cu lacrima la Ceruri
să cer descuierea Porților Vorbei,
să mi se cunoască lichefierile rostirilor până
în pântecele desgolit al cernelii,
minunând Patria Răgazului cu nesăbuința mea

ca un rac merg înapoi, spre copilărie
să simt triumful vorbei în șoaptele mamei,
minunate ocazii de triumf ale aștrilor
nu dormeam noaptea, înselenizându-mă
rupeam vraja poeziei de a fi doar când...

acum mă cerți, Doamne,
și pe mama ai lăsat-o grea cu bătrânețea