Eu sunt omul – fereastră,
prizonier într-o ramă vopsită cu virtuți.
Am și jaluzele care nu mă apără
de razele disperării
și plasă, un pic găurită,
contra instinctelor.
Timpul îmi pătează și îmi spală
geamurile exterioare
care mă reflectă în alte geamuri,
ÃŽn interior, am geamuri pictate
cu milostenie florală, tristețe machiată
și dezastru senzual,
zgâriate.
Așa cum sunt așezat în spațiu,
este și o draperie neagră
pregătită să fie trasă de tot.
De un timp, sunt la un etaj
în casa îngăduită de El,
pe o planetă cu multe mâini
și multe pietre.