de pe un ciob lila de efemer îți sorb depărtarea șarpele
foșnește ispite virgine iubite
în buricele raiului curg genuni (atât de multe că doar flotabilitatea
le mântuie)
pretutindeni ticăie big bang-uri
alunecă grădini cu toți pomii cunoașterii pe inventar
precum și merele aferente gata să fie pătrunse de hipnoza
ieșirii din matcă
peste nămeți solitari aurora
descuie litera alfa în nervurile timpului meu
licitația ursirilor umple ciutura clipei
cu ambrozie

gândurile noastre croiau togă imperială tuturor viselor orfane

se poate să ne locuim sunetul mult mai bine
nu încape-ndoială
o afirma răspicat și greierele frecând concentrat cu sacâz de har
corzile nopții pentru un cameral distins și suav

aselenizări stranii în transparența poemelor ne asigură loc de robie princiară
în aula inimii

asumarea identităților selenare deschidea culoar tainic
în oasele noastre în pofida ramelor care furau ochii tuturor fără să lase
bacșiș de prezență și atingerea unui înger
sub pleoapă

pahare brumate de lavă închideau sub obroc magic
erupții subcutanate de aștrii
nu vom desena în această fază nici o îngenunchere fără diagnostic
de înălțare și fără stigmate care sângerează
un prezent asumat

în fiecare punct al cumpenei gata să cufunde în cristelniță
cerul
strălucește un soare ce trebuie eliberat
adâncului
spune juruința celui
ce are în geană vibrația viu-lui cel fără de seamă

tu ridici blând spaima din ființe să poată dezlipi gravitației
zborul

întâmplarea de a fi să nu mai găsească mănuși albe
vestală reverberată doar de un templu
castelor de mucava n-o să le fiu nicicând feștilă asta-i sigur
până când nu le vor crește
degete de parafină
și aripi de flăcări din branhii

înainte de ultimul salt nu ne vom atinge de gânduri casabile

pentru mine
intermitent ticăie oameni pun balize pelerinajelor
sar

inima ta
seif de lumină
eu

cifrul care-o descuie