se-ntunecă mult prea devreme, Doamne și
în cătunul nostru am ars toate luminile
să ne-aprindem țigări, paie în cap, propriile călcâie
lu(mi)na și-a găsit o altă galaxie,
copii vii,
cerul, alte creștete
ochii au șuvoaie de sânge,
ne speriem unii de alții,
ca-ntr-un spital al psihozelor
tragem și ochim
inimile noastre pervertite
am încuiat biserici și-
am surghiunit îngeri
am rămas
cu mâinile împreunate,
fără să știm exact ce vrem, ce simțim,
am făcut tot felul de investiții,
în propriile inginerii, în propria vanitate,
în derizoriul și blestemul din colțul gurii,
în pariul cu neputința și mamonul
nici fețele nu ni le mai găsim,
murim de spaime care mai de care,
împrăștiați și singuri...
doar mâna blândă ne mai poate strânge,
dar nu mai știm să așteptăm
de fiecare dată când Tu
Te pregătești să (în)vii
amnezici, noi reînnoim trădarea