Cum să vorbești despre Durere?
Atunci când ea nu este o nevralgie,
Nici o migrenă,
Nici măcar un junghi?!
Când te doare într-un fel anume,
Indicibil și abstract,
Aproape fantasmagoric
De pildă, cum să vorbești despre durerea
Timpului al cărui martor nu vei mai putea fi decât,
Cel mult poate, prin amprenta mâinii
Rămase undeva în stânca de care te-ai sprijinit ca-ntr-o rugăciune,
Când omul se dovedise mult prea om
Despre durerea îngerului-cerșetor,
A Dumnezeului viu împietrit în icoane?!
Despre întâlnirea cu el,
Petrecută doar ca cineva să scrie despre
Despre marea absență
Și cum să vorbești despre o durere care
Nu se vede,
Nu miroase,
Nu țipă,
Nu iese la nicio analiză de laborator,
Pur și simplu, există!
Codul genetic sui-generis magistral camuflat,
Planta de interior încăpățânându-se să fie, să fie, să fie...
Cum să vorbești despre Durere??
E ca și cum ar trebui să exprimi în semne perforate
Sentimentul carului de foc într-un sfârșit nesfârșit de iulie când
Ploaia amesteca tălpile goale în praful drumului de țară,
Mirosea a cer și a levănțică,
A țipăt de pasăre și a pădure
Fulgerele aprindeau timpanele, copilul se ghemuia
În dragostea mamei,
În povestea pe care, neîndoielnic, și în seara aceea avea să i-o spună după ce
Își va fi umplut pieptul cu verdeața merelor de pe prispa bunicii
Era Sfântul Ilie. Îl văzuse de-adevăratelea. Cu car cu tot
Și azi, nimic din toate-acestea
Cum să spui și cine să-nțeleagă?!!
Durerea asta este un șarpe,
O femeie versată,
Un tabu,
Un destin
Nu poți decât să o crești odată cu tine
Ca pe un câmp de flori în propriul sânge