agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-05-10 | |
Pe cărări parcă din Rai,
Tivite cu flori din Mai, Păpădii și troscot fin, Mătrăgune, un ciulin, Volbure șerpuitoare; Trece Furni-Lucrătoare. Istovită, nu mai zic! Pe căpșor cu un batic, Pământiu, alunecos, Ce-i căzu pe frunte-n jos; Și-o fustiță lungă-n poale, Scoborâ grăbită-n vale. Trecu pe un pai, un râu. Apoi printr-un lan de grâu, Verzuliu, abia mijit, Îl taie cu pas zorit, Și-ntâlnind o rostopască, Salută pe doamna Broască. Broscuța stătea la umbră. Cu mutrița verde, strâmbă, Cosea lent un hanorac, Pentru un vecin gândac, Și răspunde zâmbitoare: -Bună! M-am ascuns de soare... Zăbovește și tu, ici! Toată ziua în târlici, Printre ramuri, bălării, Fără șepci și pălării, O să ai durere mare, Și de cap și de picioare. -Să mă odihnesc din mai? Nu pot sta pe sub susai Când tot neamul de furnici, Bunicuțe și mămici, Ies la munci istovitoare, Până toamna pe răcoare. Și s-a dus în rostul ei! Vântul fâșâiind prin tei, A trecut razant spre fagi, Peste tufele de fragi, Agitând niscai miresme, Apoi aburcă spre creste. Un bondar dolofănel, Tropotind pe-un firicel, Își căta un loc ferit. S-a foit și s-a rotit, Până-l frânse în țărână, Și-a rămas dormind pe-o rână. Iar prin somnul liniștit, Desluși un zumzăit, Ce-l trezi încetișor, Și zări un roi în zbor, Și-o tufă de iasomie, Cu parfum care îmbie; Unde-a năvălit cu zor, Și-a cules cu mare spor, Nectar dulce, auriu. Bondărelul purpuriu De jenă că lenevea, A zburat peste vâlcea, Și-a venit să-mi povestească... Cui îi place, să citească!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate