agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-05-12 | |
poartă gulere scrobite și înalte,
un fel de excrescențe gotice în femininul omoplaților durerea, suportabilă uneori, îi pune cel mai adesea limitele la încercare dar, câtă vreme rămâne un secret, este perfect sonia face dragoste cu lumina stinsă nimeni nu se apropie de ea mai mult decât de o scenă, de un ecran, de o pictură prevăzută cu sistem performant de alarmă sonia ține la intimitatea ei adesea, căderea păsării se propagă în propriu-i spectru atunci, semnul începe să crească sonia poartă cămăși bărbătești xxxxl în care se pierde cu angoase cu tot instinctual, aproape matern, mângâie rana discretă, nu dezvoltă niciodată subiectul cu ceilalți își proiectează neliniștile în cele câteva cuvinte rămase prin preajmă, în resursele irisului pe care, încă dinainte de a se naște, conștiincios îl crește în palmă când se face mult prea târziu și crucea îi strangulează claviculele, sonia devine un fel de atlas în miniatură și, deși împărtășește constant starea de culpă, semnul o face mai puțin vulnerabilă: ce poate fi zgomotul unei uși Î-N-C-H-I-S-E dacă nu o simplă halucinație auditivă, cel mult tunetul rătăcit, cel mai probabil o banală defecțiune tehnică...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate