Am gândurile răsfirate printre degete,
în palme lumina și-a făcut cuib
de unde zboară ideile păsări.

Inimile se zbat în cuvinte,
fântânile au izvoare-n stele,
apele închid cu brațele uscatul.

Mai încolo îngerii culeg din grădina soarelui
fructele coapte parfumate-n culori.

După măruntele ploi, noaptile alunecă ca huma
sevele lutului se urcă-n plante
nimicul fuge de moarte
și-l ajunge.

Gleznele tale subțiri dau zvon de răpire
cu miros de iasomie purtat pe aripi de fluturi.
Stupul sălbatic în scorburile înalte ale fagului
așteaptă poftitorii de miere și nu vin,
știu primejdia care-i pândește.

Iubito, eu am să vin acolo
unde numai iubire este.