"N-am să te mint, încă faci parte din viața mea !"

Stăteam culcată pe canapea,
aveam pe măsuța de cafea un ceai;
steam culcată și rememoram fiecare clipă,
încercând să fiu un observator obiectiv bun,
să-mi dau seama ce dracu ți-a lipsit.
Nu, îți oferisem totul. Ce mai voiai?
Mai rămăsese doar rețeta pentru pâinea de casă perfectă,
dar refuzam să cred că doar pentru asta
ai plecat.
Deschizând televizorul,
unul mort de mult cânta pentru draga lui Carla.
In ginocchio da te, in ginocchio da te,
in ginnochio da te pe dracu!
Filmele astea mint mai mult decât te-am mințit eu,
atunci când ți-am zis că am să te uit ușor.
Mă încolăceam printre amintiri,
mă stresam, mă spălam în izvoarele ochilor tăi,
negăsind vreo discrepanță care să te alunge.
Închizând telefonul, auzeam în timpane:
In ginocchio da te.
Ah, taci, taci, taci, creierule !
Și-așa am mult de relaționat cu sufletul
pentru a înțelege că suntem singuri de astăzi,
nu îmi mai face și tu probleme, cerebelule,
te rog.