Prea insistent lovit de-o aprigă migrenă
Cu palma stângă fruntea-mi sprijineam
Zicând că tocmai părăseam urâta scenă
A timpului prezent si spre trecut glisam.

Oprindu-mă în vremuri fără automobile
Printre teii crescuți pe margini de șosea
Văzui țigani sub coviltire sure și fragile,
Împrăștiind mistere prin ochii de cafea.

Ca în visări eram ușor și mult mai june
Cu bustul viguros dorit de adierea caldă;
Pornii prin colb cu imbold de vioiciune
Când apăru cântând focoasă Esmeraldă.

Ciudat, gurista avea o piele atât de albă
Că îmi părea blondină din frigidul nord
Dar remarcând la gâtul său bogata salbă
Ghicii cum repede palpită balcanic cord.

Și se făcea că luându-mă de-o mână rece,
Spunând descântece cu un surâs viclean
Ea îmi vădi că viața-mi prea iute va trece
De nu voi imita un cunoscut poet persan.

Fugeam apoi în doi duși de-al iubirii haos
Pe câmpuri unde am rostit romantic crez
Iar la trezirea bruscă din letargicul repaos
Aflat-am scris pe piept gazelul lui Hafez.