nu știu cât știu
dar știu cât nu știu
și-n mersul printre lumini
prea ades mă-mpiedic de mine
ca de un străin
și-mi vine așa nu știu cum să-l înjur
dar cu bun simț doar îi zic
belește băi ochii ce naiba
tâmp se uită-nprejur
da de tine e vorba
degeaba îi spun
nesimțit
cu degetul mijlociu face gestul obscen
și-n pași de vals se pierde-n mulțime

mieiul în timp adunat
împrăștiat e călcat în picioare
rămân cu regretul
că ogorul nesemănat e-o pârloagă
că neglijată în colivie
s-o stinge fără de știre
pasărea mea cântătoare
c-am venit
am trecut fără urme
pe chiloții existenței
nelăsănd nici măcar o pată
ca semn al fertilității...