prea îmi iau viața în tragic mi-am zis
mai bine merg desculță prin iarbă
să-mi simt iar rădăcinile aproape

cred ca soarele are și el rădăcini
uneori ne îmbrățișăm în taină pe sub pământ
seara aud vocea lui cum se tânguie înainte
de a fi înghițită de beznă îi fac loc în mine iar el
se cuibărește ca-ntr-o scorbură

când plec să mă plimb nu mă iau cu mine
mă las acasă
fac curățenie mătur norii ud florile binelui
le țin închise într-o colivie
de mult nu mai am pasăre a zburat cu cerul meu cu tot

nu văd mlaștina doar nuferii albi plutind deasupra
toate în mine tac așa cum tac norii
când privesc fără rost din înaltul cerului
și trec

mă plimb și zâmbesc ca la fotograf
vreau să arăt fericită
de fapt fericirea e doar un detaliu adăugat buzelor -
gândesc apoi îngenunchez
mă rog să dăinuie imaginea asta cu zâmbetul și atunci
când eu n-o să mai fiu
să rămână după mine o imagine vie
dincolo de cea moartă
o imagine fără gânduri

verific dacă cerul e la locul lui
apoi calc cu demnitate pământul

greierul roșu din mine a început să cânte