Nimic nu mă satură de foame ori sete
mai mult decât zâmbetul mamei,
mângâierea ei cu aripi de fluture
ce-mi alungă-n uitare, tristețea.

Razele iubirii mă sărută tainic pe față
leoaică flămândă de dragoste.

Flacăra ei răspândește mângâiere,
liniște-n suflet fără măsură,
mâinile-i parcă îmbrățișează aerul,
te lasă fără cuvinte cu ochii-n lacrimi.

Bucuria îmi stăpânește tot trupul
ca pe un rătăcit visător.

Astăzi numai nostalgie mai simt
timpul ars într-o lampă cu gaz,
nimic nu-mi mai umple nerăbdarea,
în tot cea rămas prind viață rădăcinile
și lujerii fac muguri.

Până și pietrele se urnesc din loc
fac albie apelor să curgă,
există o mare care așteaptă,
un suflet care tânjește.