stai că n-am timp îi spun și
fug așa ca în animal planet
când plâng cum se mănâncă între ele
mai întâi se pândesc se fugăresc asudă
se împiedică mereu cineva trebuie să se împiedice
ca să existe o victimă și un învingător
și totul se termină într-un râu roșu
culoarea vieții se scurge în pământ
pământul are gura plină de sânge
ca și când ar fi pierdut la o partidă de box
te las citind îmi arunci o privire
prin monitor toată lumea are o dimineață
cu somnul în gene mecanic
dau drumul la motor și mi te închipui
orice grimasă orice scrâșnet mi se transmite
îi zic vreo două unui șofer care
taie linia continuă cum ai tăia viața în două
aici tu acolo eu
distanța aceasta e acoperită de lună de soare de iarbă
de animalele astea de poezia pe care
o devorezi și-ți dă halucinații
dar eu te asigur că am pus negru pe alb
și mă tem că m-ai pofti
cu fiecare vers natural cultivat pe pământul meu
fără aditivi
sunt (eco)logică am tenul netrucat sunt vie
trec prin greul încă unei zile
ca printr-un examen de conștiință
și nici nu-mi închipui că mă vei certa
pentru cuvintele mele umplute cu dumnezeu
cum ai umple o prăjitură cu cremă
singurul vinovat de faptele mele cele mai
dulci în privința iubirii
vrea esență