am obosit
am obosit în acest nicăieri acasă
dragostea – jalon pentru treceri
în viteză
o autostradă a sinelui pe care alerg

de fiecare dată
oprirea deschide un nou drum deformat
ca proiecția unei umbre în lumină artificială
departe de sursă
palpitând
o așteptare a ceva ce nu voi avea niciodată

fumez la capătul acestei seri ca la capătul unei lumi
lumea mea
trasă cu creta pe asfalt într-un joc de ieri-azi-mâine
iubirea de azi lângă cele de ieri
lângă cele de mâine

plec
roțile Carului Mare desenează un drum către Steaua Polară
până când voi ajunge vor fi crescut ierburi
sclipiri în lumina de împrumut
a nopții

lumile noastre se vor așeza una lângă alta
simplu
ca atunci când te așezi în iarbă
lumea mea va traversa paginile unei cărți
și-i va citi blând lumii tale

închizând orice altă
conexiune