umblu prin vaiet de pasăre, de conștiință capabili doar nebunii
dezosat umblu prin tainele tale de fecioară mirabilă e coasta
muream pe-o coastă de deal cu șișul gândurilor adâncit în mine
te numeam maria pentru tot ce făceai nu-ți deprinsesem zborul, plânge-mă
că prea cu pucioasă mi-s lacrimile șezute în rana ochilor
obișnuiam cafele de ni se descuia vorba

urmaș al zborului ziceam tâmpenii în apendice de mi se negura
toată venirea ta lichefiată, inflamată de unele sortiri
când geme tot în jurul unor îmblânziri de cruce
nopțile-s reci fără tine-n perne
ci trag greu în hamul libertății pe furiș