dominat de mentalități de simboluri cu deviații către viață
cauți, scuze, greșeli, minciuni, eroi și poate în final să-ți iasă de-un câștig
o explicație? doar participi la suprasensibil și poate că
din greșeală
descoperi adevărata identitate
găsești imagini, transmiți stări, ignori propria prezență
crezând că aia e calea pe care trebuie să mergi
să îți omologhezi într-o „multitudine” de sentimente, adevărul
iar tu să nu te concepi decât dincolo de infinit
e mult,
e ciudat,
tu alegi deviațiile,
tu cauți mereu un final cu plus
să-mi fie iertată această idee paradoxală, dar ce mai e normal?
…un capriciu?
pereche divergentă: viață – libertate
omule, omuleee, tuuuu măăă, boieruleeee, obsedatule,
dar eu am omorât conștiința, care, în mod ciudat mă omora pe mine
tunet, fum, cenușă, asta suntem
nu ai nevoie de discursul meu patetic
prezicătorii mă îndemnau la fuga de viață;
bătrânul meu pescar spunea că trebuie să pătrund în miezul zilei
și să o iubesc
am rămas în loc privind viața ca un mișel gândind că e o fabulă
sunt formă
sunt materie
sunt biciul și piatra din mâna animalului
sunt adâncul perisabil al suferinței celui căruia îi e foame, frig, sete, lehamite, frică
sunt etern într-un sens giratoriu incorect
toți privesc și tac
toți lovesc și râd
toți se ascund și ridică pumnii, picioarele, cuțitele
în capul tău nimicit, zăpăcit, confuz, difuz
ești un motor care produce mișcarea fără ca el să fie supus mișcării
haos de sensuri,
rațiune construită într-un discurs bolnav de oameni formali,
o lume formală…
omule, omuleee, tuuuu măăă, boieruleeee, obsedatule,
totul rămâne fragil și absent.