Amintiri verzi...

La umbra salciei pletoase adesea am poposit
Și pe băncuța firavă ca mintea omenească,
Multe lucruri în șoaptă ne-am vorbit,
Multe fapte au pecetluit iubirea noastră.

Vecinul salciei, un râuleț de munte
Se zbătea iute între maluri, ca gândul în torente...
În valuri reci, voioase, cristaline,
Când pleata salciei a lene în apă atârna;
Vântul ușor o mângâia pe fruntea verde,
Iar gândurile noastre se împleticeau ciudat,
Sub matinale gene, dulci, răzlețe,
Doi tineri răsfățați fără pereche,
Când soarele de după deal pândea.

Masa cea rotundă de alături,
Cu amintiri voioase și de neuitat,
Ne îmbia de fiecare dată să ne oprim în loc,
Să-i complectăm tăcerea și spiritul de gazdă,
Cu gânduri bune și încă o poveste,
În cartea vieții, din enigmatic raft.

Când noaptea rece pe umeri ne cădea,
Un foc măreț sub ochi de stele vii ne încălzea povestea,
Cu lumânări aprinse îi răsfățam centura
Și îi pecetluiam în minte frumusețea,
Când martorii jocului nostru naiv
Cu ochii dilatați se minunau.

La umbra salciei pletoase lăsatam amintiri de vis,
Trăite cu patos nefiresc, doar de noi doi simțite
Iar din țigara timpului fumam nesățios,
Parcă simțeam că totul și toate-s pe sfârșite,
Ca orice lucru din lume, omenesc.

Salcia într-o zi a fost tăiată crunt...
Așa cum timpul taie din lista omului iubirea,
Iar masa amintirilor hazlii a dispărut,
Lăsând în locul ei îmbătrânit tăcerea.

Doar râulețul repejor ne poartă amintirile în timp,
Căci drumul lui întortocheat ca firea omenească,
Pe lângă noi și-acum trece grăbit, cu vântul,
Ce matură în amurg ecourile de iubire ale tuturor,
Lăsând în urma lui necruțătoare dorul.
29-03-2016