câini fără umbre traversează străzi
îți aud somnul cum rupe tulpinile
florilor ca niciodată m-am hotărât să
cuminec gânduri inerții zile sparte
îți amintești vara când cireșii ne întindeau palmele verzi?
de atunci stoluri înfig în asfalt zboruri
până la unghiul de unde răsăritul
s-a culcat pe apus

vino cu umbra ta ivorie așterne-te
între pajiști și irisul meu
orizontul acesta va amuți/câinii
nopților ne vor asmuți/ fiecare va
picta tăceri de alabastru picioare de cocori dezlegați
cai care mușcă din obrazul lunii
iar noi niciodată
nu vom (mai) zâmbi decât cu soarele
scurs în pantofi