Draga mea,
Pledoaria ta dezlănțuită,
precum un tatuaj grotesc pe-o bucă asfințită,
mă lasă rece...
Ești ca un radio șanț, stereotipă,
și nu-mi mai trece de fața ta schimonosită
Ritmicitatea ta crescândă
în aberații hip-hop indubitabil te scufundă,
mă pun în umbră
și-oricât de prost aș vrea să fiu la rândul meu,
mi-e greu... să-ți țin hanganu
elucubrând tâmpenii ponosite cu toptanu.
Sunt umilit de searbăda-ți povară
în toane de ocară
frustrant eliberate de mintea ce-o ascunzi în colțul fesei
Ping-pong univoc,
dedus,
ricoșând cu sec din colțul mesei,
m-ascut tocit, un fel de toc-creion în călimară,
cu logica retardă a unei sticle-n pară.
O experiență-n plus. Păcat doar că-i... amară.