Tot mai aproape de fierbintele situației, se îndepărtează de sine,
ce se naște pulsează de nervi și crește-n bucurie
într-o călătorie sprâncenată cu ochi de lumină,

desfășurarea îmbracă forme topite sub piele.

În rest se simte cum își frământă mâinile,
pune cearcăne sub pleoape și absent privește
cum strigă din rădăcini cuvintele și le scrie
pe marginea mesei zâmbind la ferestre
într-un timp egal cu descântecul ursitoarelor.

Am luat credincios rugăciune dinlăuntru,
am înălțat-o ca o cruce spre cer,
umerii se eliberaează de greutăți
și trupul devine o statuie mișcătoare din carne vie.