Vreau să-mi fac calea doar întors,
Să intru-n ieri ca într-o catedrală,
Cu aripi frânte de un zbor prea jos,
Ca un fecior rănit în ultima greșeală.

Deschide poarta sfinților din rame
Și gura celor muți de pe perete,
Cu focul ce-l trezesc când doarme,
Să ard coloanele de ceară și regrete.

Apoi să vin la tine, Sfântă Rană,
Cu un buchet de versuri de iubire,
Tu îmbrăcată-n început de toamnă,
Să mă dezlegi în anul de-amintire.

Acum sunt liniștit lângă-o Dorință,
Născută-atunci la început de seară,
Cu părul lung și chipul de credință,
Sălbatică, ca marea noastră vară.