Din trupul meu viața abia se vede,

E lentă ca un melc ce a consumat etnobotanice după casa scării.

Sufletul abia se zbate prin lungimi de undă nedefinite,

Tonuri de gri îl sufocă-n gaze de eșapament.



Aș vrea să nu mai simt nici ultima suflare a plământului ridat

Aș vrea să mă sting încet sub o fo(R)mă de viață latentă

Să nu mai simt nimic, deși văd și aud

Aș vrea să putrezesc, să mă pierd într-un abis al cărnii stricate

Și să nu mă mai ridic de acolo.