A mea viață e lasată
Să zburde liberă și rebelă,
Să chicotească și să se gudure
Lângă norii pufoși,
Să ademenească ploaia
Cu zâmbetul și
Să își moaie papucii
În noroi...

Urcă și coboară zilnic
Aceleași scări:
Aduce de sub orizont
Lumina
Și o zvârle-n noapte,
Pe partea cealaltă.
Asta zilnic, în timp ce
... Cu capul lăsat pe spate,
Ca într-o uimire fără de sfârșit,
Mă face să hlizesc la peisaje
Nostime, stranii...
Care se succed
În timp ce cresc
Și cad frunze,
Înfloresc petale de gheață
Pe geamuri, se topesc,
Alți copii mă salută,
Tot mai sobru,
Până când vocea unora
Dintre ei,
Pare pițigăiată.

Ea mai ațipește
Și îmi visează
Și mă trezește.

O văd în oglindă
Cum se uită mirată la mine,
În timp ce eu,
O caut cu privirea,
Să îi mai văd măcar o strălucire
Scurtă, în unul din ochi!

Îi zâmbesc timid, fals
Așa, ca în oglindă...

Mă vede și îmi
Zâmbeste cu toată fața
Și cu ochii, și din buze
Și din sprânceni!
Da, e acolo! Ufff!
(uneori nu o mai simt, de aia zic...)

O duc peste tot și
Cu capul lăsat pe spate ca
Într-o mirare,
Chicotește la alți ochi,
La cei vii,
La soare și la carul mic
Și la cel mare.

Râde seara,
Încă râde, râde acolo în mine
Și o simt cum mă mângâie
Să îi spun ceva să explodăm
Ca atunci când era începătoare
Și ne-am întâlnit
Aici.

Doamne ce ne mai alergam!
Zburda în mine, liberă și rebelă
Ea era de când lumea, dar se
Avântase pentru prima dată cu mine!
Peste tot!

Sărbătoream asta,
Mă înghiontea cu cotul
Ascuțit în coasta dreaptă,
Ne trăgeam cu ochiul
Dintr-o parte
Și râdeam.

I-am arătat într-o zi,
Ceva trecând fulgerător
Pe lângă mine și
Apoi a stat tot timpul
Cât am plâns, să fie sigură
Că fiecare picătură
De ploaie cade
Exact, milimetric,
Pe sămânța potrivită.

Pe tot felul de acorduri,
Cu tot felul de fundaluri
Și în diferite chei,
Eu înălțam iar ea îi șoptea
Ceva de se umplea de rodii!
O priveam mai de sus, nu stiu de ce...
Iar ea îmi mulțumea
Că am sărutat
Ramura de măslin
Din care își făcea
Cununi cu flori albastre!

Eu sunt responsabil cu
Aventura: munți, prăpăstii,
Marea, un pahar cu vin...
Ea îmi iubește acum,
Cam de jumătate
Din timp,
Cu ființa mea toată, iarăși,
Nu știu cum,
Ceva care se uită
Cu doi ochi extraordinari,
Prin ai mei,
Să o vadă,
Să mă vadă,
Să ne vadă împreună!
Și acum suntem împreună!

Și râdem seara,
Și ele, cu capul lăsat pe spate,
Ca într-o mirare,
Ne chicotesc și se gudură,
Se sorb din ochii noștri
Și suntem de când lumea
Și nu ne mai săturăm!

Eu,îmi amintesc, eu,
Ei nu îi spun, dar eu
Îmi amintesc mereu că
Ea va pleca și eu,
Cu tot cu coasta mea...
Dar cred că mă va lua
Totuși cu ea, măcar ceva din mine,
Măcar ce i-a plăcut!

Adică știu că ceva, ceva,
Trebuie să putrezească!
E normal! Stiu!
Dar împreună cu cineva,
Cu cine, încă nu știu,
Se ia o hotărâre, totuși!
O hotărâre cum că ceva
Rămâne și ceva pleacă.

Ei da! Acel ceva, să aibă
Din mine o parte!
Atât!

Vom obosi împreună,
Adică, mă rog, ea e așa
Zglobie, de la început,
Început...-uri,
Mă înțelege ea de ce
Acum alergăm mai domol.

Sunt convins că atunci
Va lua frâiele și mă
Va duce prin amintiri
Să îi râd,
Pe dealurile alea și
Prin pârâuri reci
Și apoi prin munți.

Partea mea de Viață
E lasată să zburde
Liberă și rebelă!

Să chicotească și să se gudure
Lângă norii pufoși,
Să ademenească ploaia
Cu zâmbetul și
Să își moaie papucii
În noroi...