Ce se-ntămplă cu tâmplele mele?
Se albesc de atâtea dezamăgiri și toamne,
iarna le cuprinde îngemănate,
ademenite de zvonuri inocente
cu zăpezi luminoase.

Nimic nu mai lasă loc tinereții
în loc de risipire de iluzii
minunată și zglobie,
se afișează o bătrânețe ponosită
cu cearcăne la orizont.

Alunec într-un fagure de singurătate
gol de perspectve, rupt de îngheț
și mă trezesc cotrobăind într-un spațiu
cu pereții plini de oglinzi opace
puși să ruineze limitele
prin moarte.

Datul pecetluit al sorții
de la început ursit
este umbra prin care se desfășoară
fața lumii adverse
ca o comoară în sine
ce nu se lasă robită.