Ca o filă îngălbenită
scrisului îi dă o aură de măreție
adâncă cât fântânile timpului,

la suprafață iese într-un izvor zâmbind.

Așa se ascunde frumoasa fără corp
pe care nimeni n-a văzut-o,
nici umbră nu are
poate-i doar o poveste.

Și cum se plimbă prin memorie
ca o zână cu lance de abanos
după vânat,

stelele o privesc în ochi de apă
cum se furișează-n pădurile întunericului
unde învață alfabetul singurătății
până diminețele prind contur de iridiu,

nevăzută se scufundă sub timp.