sunt mică
pe bucata de timp care mi-a fost dată
eu
și o morișcă ce vântură să dilate

câteodată cresc
când
pasărea îmi trece prin piept
îmi lasă ceva
din propriul cod genetic

o vreme

îmi pierd numele pământesc
exist ca și cum
tragicul nu ar fi decât un fel de furuncul care
se umflă
doare
coace
te mănâncă
sparge
eliberează

rămâne o cicatrice în formă de adunare pestriță gălăgioasă
cuvintele răsculate inundând restriștile

viața o ia la goană descarcerată