grăbit suiam poteca ce duce către raiuri
la brâu cu bărbăția în iarbă de-i ascunsă
aceea ce-i tocită și sub milenii tunsă
abia șoptind exodul în felurite graiuri.
aștept divinitatea în cer să mă petreacă
să nu mai bat aiurea un drum spre nicăieri
și iar singurătatea s-o scot fetid din teacă
sub ale vremii vrute, din tolba sa cu ieri.
în praful din clepsidră mai trece poate-un ceas,
penița și hârtia se-ntrec în glăsuire
de mărul din gâtleju-mi rămâne fără glas
striga spre bolta-n soare să cer la cer suire.

dar nu mai fac din astea idei și paradigmă
și las demiurgia să doarmă în enigmă