ai supraviețuit dintr-un „m-am bucurat” al meu
mai multor treceri
prăpastiei care îți împotmolea gleznele și nu puteai să vezi
mai departe de propria spaimă
timpului mucegăit care îți transformase fața într-un fel de habitat al arahnidelor
de tristețile tale se prindeau care mai de care
țipătul bocitoarelor
mortul abia născut
tentația vidului împingând sensul în agonie

un fluture năuc

când a trecut suficient de mult timp
ai zburat
cu ecoul bucuriei mele care te renăscuse

dincolo
și eu
îmi pregăteam aripile