în ascuțiș de vorbe mereu e o mirare
cum zborul cel din ceară ni-i fabricat mai lesne
în taina dimineții cum te sărut în iesle
cum poate popa spune înalt în vorbe rare.
ci buza mea din urmă, depusă pe-a ta gleznă
vecie de iubire în tine-a-mbrățișat
spre depărtări ești dusă, hălăduiesc în beznă
pe căi de sihăstrie de ieri înfățișat.
icoana ta-n odaie, în amintirii nimb
în sinea mea mai face minuni doar de regret
mi-aș da întreaga viață în ceas de drag la schimb,
portretul tău aiurea atârnă de perete.
femeie, numai una, tăcerea e atroce
aștept o clipă-n gânduri din zări să te invoce