îmi simt tâmplele în palmele unei minciuni
sau iluzii născocite de vremea aceasta
spațiul care este viața mea
pieptul mi-e pernă pentru o carte
ea e pasăre și își dăruiește zborul unor ochi
fără pupile
alunecă înapoi până în lemnul copacului
până în sufletul din care a ieșit
până ce ne trezim
oasele mi-au părăsit aseară trupul
s-au furișat prin talpă unul câte unul
le momesc cu promisiunea unei cafele
și mă ridic
mai departe cu o dimineață
cu un centimetru în timpul meu