crești iubești sau crezi că ceea ce înflorește în tine
este o piatră rotunjită frumos
piatră de lună sau din lună căzută prin tâmplele tale
apoi primăvara ea cade din podul inexistent al casei
pentru că tu stai la bloc
și acoperișul blocului e plat
ciori multe ciori te înrobesc îți cârâie romantism
mult romantism
dar tu
liber să trăiești acea dragoste o iei în piept
și uneori o ascunzi alteori o expui zâmbetelor ironice

mă întreb mereu de ce foarte puțini oameni
ajută îndrăgostitul să lege ceva solid și în loc să-i fie
aproape cu palma mângâietoare
vin cu pumnul foarte strâns și îl lasă să cadă
ca un fals al înțelepciunii

tu rodești pietre șlefuite ei le fac praf apoi le
transformă în brățări și rugăciunile lor seamănă cu
natura pe care sora a modelat-o într-un borcan mare
de sticlă pentru școală
ceva era frumos acolo altceva nu îmi plăcea
dar ansamblul contează în toate scăzând
greșelile de scris de pe etichetele oamenilor

cred că atât vroiam să spun și da, iubesc
dar habar nu am de ce
și nici nu mă mai interesează

mă duc să dorm apoi văd ce mai vine ce mai
fac ce mai sunt pentru mine privindu-mă
interior-exterior și poate că aflu

Anne Marie Bejliu, 24 iulie 2016