cerul meu e iarăsi în prelungi perfuzii
o grimasă văd pe un nor ductil
visul mi-e o întreagă hrană de iluzii
voi avea și azi noi ploi cu trotil

pe o venă stearpă, atârnând în capse,
stă garoul vremii în scâncet tăcut
fulgerele urlă, căutând sinapse,
să-i arate vieții un alt început

numai eu stau țeapăn pe un boț de humă
nu las nici un gând să-mi fie maleabil
și cu-n soi de noapte, mai stârnesc în glumă,
-cât să-i fac în ciudă- un univers lavabil

după această urgie plină de contuzii
cerul meu e iarăși irenic, sacral
beau nectarul dulce și cu mici infuzii
să-mi port singularul la plural