Între sprâncenele tale curge înserarea
ca o mierlă cu zborul razant
spre strugurele gurii.

Vor ieși căprioarele în poieni la izvoare,
pădurile vor foșni-n auz fermecat
frunze de lună argintii.

Dorințele ne vor ajunge din urmă,
păsări cu întoarcerea la cuiburi
liniștite și prevăzătoare.

Albite pietrele-n zori de lumină
oferă soarelui o aură de floare
cu petale de raze.

Prin pânza dimineții strecurată
apa trece prin vâltori înspumate
într-un arc peste sprâncenele zilei,
crini nostalgici lăcrimează.

Când vor înverzi tălpile cerului
și amiezele vor naște invidie,
mirosuri dulci de salcâmi,
nervi ascunși vederii
vor îmblânzi-n tine îndărătnicii.

Valuri grăbite spre țărmuri
cu vulturi de mare la pândă
aduc suflul unei dezlănțuiri șirete,
ca o săgeată
se trezește din amorțeala slabă
patima sălbatică.

Se înclină munții
sub amenințare de strajă furtunilor,
fulgere în cremene

izbeasc cu foc
și totul trece...