Hai…nu deschid decât un ochi spre tine,
aud cum porți se zbuciumă-n belciug
și-n fluier greu, încet și centrifug
cum plânge trenu-ntoarcerea sub șine.

Hai… verdele se-acoperă de plug,
pe câmpul nostru apa neagră vine,
s-a rupt barajul zilelor puține
și al nocturnei arse-n vicleșug.

H… Ai dispărut, în brațe strâng pepita
năframă goală, ultimul stavrid
mă simt, îngemănându-mă cu plita

ori încastrat în cel din urmă zid.
Și-n somn te strig încetișor, iubita
mea nobilă echipă: ”Hai, Rapid!”