sub pielea ta nu mai există nicio urmă tandrețe
doar un război între noi doi
care ne va ucide în cele din urmă
tu un fel de ceață
sub care îți ascunzi dezamăgirile
eu un fel de umbră
care nu mai știe cui aparține
dacă sufletul peste care se plia altădată
nu mai există

fiecare întâlnire e o despărțire anticipată
un film cu finalul atât de cunoscut:
We`ll always have Paris
(deși Parisul nostru e marea)
un fel de prăpastie în care planăm ținându-ne de mână
construindu-ne aripile pe drum
sperând că timpul nu ne va zdrobi de asfalt
deși ultima dată
oamenii erau atât de aproape

nu plânge inimă

chiar dacă va fi pace
nici iadul nici raiul nu ne așteaptă,
doar o moarte
care nu va dovedi absolut nimic