Îți scriu cu roșu, cu litere surde
O ultim-adorație-a mea
Nu din burlescă iubire -
Nu te iluziona...iubite...
Nu din patos și trufie -
E prea cald pentru orgolii.
Știi c-am devenit daltonistă?
E-aproape o minciună
Că îți scriu cu roșu
E ca jocul cu numere
Lipite de suflete
Pentru neuitarea adresei
Dublei noastre-ndoieli
Când prea frig ne era
De-atâtea zâmbete-aninate
De colțuri de lacrimi dulcege
Cu care periodic udam mărăcinii
Sfâșiindu-ne vise, sistole și retină
Făcând să curgă în noi uneori
Noroaie divine cu iz de migdală,
Să ardem pe șubrede ruguri
Mărgăritare, durere
Culese în zorii
Albaștri de scrum
Ai nopților în care
Noi doi dansasem
Neființa din noi într-un blues
Și-apoi o-nălțasem
Zmeu știrb dar cu coadă
Pe care mută zăcea o minune
De-a sări în șotroane impare
Din sufletul tău
Prin mirarea mea
În al nostru destin.
În amintire-s pierdută
Nu mai știu de ce-ți scriu
E ultima suflare de dor optimist
A unui suflet pe dos și cârpit
De ce te-ai cuibărit
Zgribulit, în mine
Doar cu-o jumătate - stânga?
De-atunci rup bucată cu bucată
Și carne, și oase
Și temeri, și vise
Să plămădesc cu migală
Din ele un lut
Cât mai pur...avantgardist
Să-ți refac emisfera
Dreaptă plenar
Și-un ochi ce clipește
Mai rar și pustiu
Uimit și privind
Cum eu mă topesc
În statuia ce-o-nalț
Ca-ntr-un templu -
Tăcere smerită,
Picioarele goale
Când tu, adorate,
Mi-ești străin și departe
Și-n mine-i păpușa
De cârpe și zdrențe
Smulsă-n jumate.